Proprietatile exclusiviste s-au ieftinit cu pana la 50% pe sfarsit de an
Sfarsitul de an a adus ieftiniri
chiar si pe segmentul care se anunta cel mai putin vulnerabil: cel al
proprietatilor rezidentiale de lux. Astfel, preturile unor imobile absolut
unice prin amplasament sau arhitectura au scazut chiar si cu 50%, potrivit
consultantilor imobiliari ai EuroMetropola.
Scaderile de pret
pentru aceste proprietati pornesc de la 20%.
In cazul acesta, reducerea de pret nu are nicio legatura cu criza. Proprietarii
se grabesc sa vanda vila
din motive strict personale. De altfel, foarte putini dintre acestia admit o
problema reala de lichiditati, pentru ca cei interesati de achizitie
sa nu speculeze momentul si sa negocieze foarte dur.
Specialistii din piata spun totusi ca fenomenul nu este generalizat.
"In niciun caz nu putem vorbi despre o tendinta generala de ieftinire a
proprietatilor exclusiviste. Acestea sunt niste oportunitati", au explicat
consultantii imobiliari de la EuroMetropola.
"In general, cei care detin astfel de proprietati asteapta o oferta de
pret din partea potentialului cumparator si in functie de aceasta, mai
negociaza. Sigur ca toti inteleg contextul si chiar daca nu este tocmai un
moment favorabil pentru vanzatori, multi refuza sa coboare pretul din proprie
initiativa, considerand ca este un semn de vulnerabilitate", au adaugat
acestia.